despre utilitatea sofismului

este un raţionament; adevărat ca şi construcţie, dar fals ca şi conţinut sau formă validă, conţinut eronat; sofismul se construieşte pe marginea realităţii, pe fenomenele marginale; un sofism se poate construi şi pe faptul cum accentuiezi un cuvînt sau după cum se alternează în interiorul aceluiaşi raţionament cu înţelesurile aceluiaşi cuvînt; este cunoscută măiestri alui socrate cînd îi punea în încurcătură pe interlocutorii săi jonglînd cu înţelesurile diferite ale aceluiaşi cuvînt; de-aici i s-a tras şi numele, în unele medii, de sofist; dacă ne raportăm strict la această problemă acei indivizi supăraţi nu erau departe de adevăr, însă problemă trebuie privită dintr-o perspectivă mult mai largă; sofismul poate fi utilizat ca o armă a raţiunii, el avînd rolul de a-l lovi pe duşman prin surprindere, de a-i slăbi acestuia raţionamentele şi-n unele momente de a-i adormi vigilenţa; sofismul derutează raţionamentul celuilalt, îl fragmentează, aproape că are acelaşi rol ca metafora în cadrul limbajului, acela de a dizloca raţionamentul şi a-l trimite pe alte căi; deci oferă alte oportunităţi raţionamentului liniar; un alt lucru este acela că sofismul întăreşte raţionamentul valid; supunîndu-l la presiunea falsului el îi oferă raţionamentului valid posibilitatea de a-şi întări poziţia dominantă, este ca în cazul teoriilor ştiinţifice care trebuie supuse experimentelor pentru a li se verifica adevărul;