Hitler – Planuri de viitor
<<Iulie 2, 1942, seara
“…mutarea tirolezilor din sud în Crimeea n-ar presupune dificultăţi fizice, în nici un caz dificultăţi psihologice. Tot ceea ce ar trebui facă ar fi o călătorie pe jos pe un rîu german, Dunărea, şi acolo ar fi…”
Septembrie 8-9, 1941, noaptea
„(În soluţionarea spaţiului rus) fermierii Reich-ului ar trăi în localităţi extraordinar de frumoase. Funcţionarii şi autorităţile germane ar avea clădiri splendide, iar guvernatorii ar avea palate. În jurul birourilor se vor construi acele lucruri necesare menţinerii vieţii. Oraşele vor fi înconjurate, înr-un perimetru de aproximativ 20 la 25 de mile, de sate frumoase, conectate între ele de cel mai bun sistem de drumuri. Dincolo de faptul că va fi o altă lume, îmi doresc să-i las pe ruşi să trăiască cum vor ei. Doar că vom fi stăpînii lor. Apoi, în caz de revoluţie, tot ce vom trebui să facem este să aruncăm cîteva bombe asupra oraşelor lor şi aventura se va sfîrşi. O dată pe an vom conduce o trupă de Kirghezes prin Berlin şi le vom umple imaginaţia cu ideea de putere şi măreţia monumentelor sale…”>>
Picker, Hitlers Tischgespräche, pp 143 şi 429 Fragmentele de mai sus, surprinse de către dactilograful neoficial al lui Hitler, trebuie subordonate teoriei generale, ce bîntuia imaginarul politic nazist şi anume conceptul-teorie de spaţiu vital (Lebensraum) Din această teorie îşi trage seva ceea ce a fost cunosc sub denumirea de Planul general pentru est (Generalplan Ost). Tot acestei discuţii trebuie să-i circumscriem şi teoria lui Hitler conform căreia slavii nu ar face parte din rasa superioară, ci sunt nişte suboameni. Pentru a pune în context şi mai bine ar trebui să amintim că discuţia de mai sus se poartă în situaţia în care realitatea de frontul de est este în favoarea germanilor, iar Hitler avea speranţe mari în ceea ce priveşte o victorie împotriva ruşilor. Relatarea datată pe 8-9 septembrie 1941 este făcută chiar în ziua în care trupele germane încep blocada Leningradului, de unde se poate deduce şi euforia vorbitorului, iar cea de-a doua relatare se produce în timpul cuceririi Sevastopolului de către trupele germane. Generalplan Ost a vizat identificarea acelor spaţii necesare construirii imperiului de o mie de ani, precum şi a modului cum poate fi realizat acest lucru. Încă din Mein Kaft, Hitler spunea că singura expansiune teritorială logică este către est, către Rusia, pentru asigurarea unui „spaţiu suficient pe acest pămînt” naţiunii germane. Au existat două părţi ale planului: una care viza un viitor imediat, un Plan mic, care era pus în aplicare pe măsură ce erau cucerite statele din est, astfel planul pentru Polonia a fost elaborat imediat ce a fost cucerită şi s-a trecut şi la implementarea lui. Totodată a existat şi un Master Plan, cunoscut sub denumirea de Grosse Planung, care urmărea obiectivele pe termen lung, ce ar fi fost implementat după ce Germania ar fi cîştigat războiul într-un orizont de timp de 25-30 de ani. Generalplan Ost prevedea eliberare uni teritoriu vast spre est prin expulzări repetate a populaţiei locale (circa 31 de milioane de persoane în decurs de 25 de ani), aplicarea soluţiei finale evreilor, în felul acesta reuşind să se construiască spaţiul vital naţiunii germane. În ceea ce-i priveşte pe ruşi aceştia nu ar fi putut fi „lichidaţi”, fie din incoveniente tehnice, fie că acest lucru ar creat probleme de natură economică şi politică, în schimb s-ar fi aplicat o „cernere rasială”, adică elementele valoroase din punct de vedere rasial ar fi fost recuperate de către germani prin supunerea în timp unui „proces de germanizare”, iar prin extragerea acestor elemente valoroase din rîndul poluţiei slave aceasta ar fi decăzut genetic, ruşii ar fi devenit proşti şi apatici şi-ar fi pierdut iniţiativa şi în felul acesta ar fi devenit persoanele docile, sclavii ideali de pe plantaţiile fermierilor germani. Concomitent s-ar fi încercat şi un proces de distrugere a vitalităţii naţiunii slave, care reprezenta un pericol pentru naţiunea germană, în opinia liderilor nazişti, prin încercarea de reducere a natalităţii şi prin creşterea mortalităţii în rîndul populaţiei în sensul că nu s-ar fi intervenit pentru controlul şi tratarea bolilor. Conform planului din Europa de Est ar fi fost expulzaţi circa 50 de milioane de oameni , care ar fi fost înlocuiţi de circa 8 milioane de colonişti în decurs de 30 de ani. De ce-ar fi vrut nevoie germanii de Lebensraum, spaţiu vital? Conform teoriei elaborate de către Friedrich Ratzel, cel care a lansat acest termen în lumea teoriilor geopoliticii clasice germane, popoarele pentru a se dezvolta au nevoie de spaţiu vital, iar întreaga istorie a omenirii nu este decît o luptă între popoare pentru cucerirea acestui spaţiu. Friedrich Ratzel a utilizat frecvent expresia Volk ohne Raum (popor fără spaţiu) atunci când aprecia neatingerea încă de către germani, a spaţiului vital. Kjellen a proiectat şi posibilele configurări politice europene. Acestea urmau să îmbrace forma reprezentărilor pan-etnice sau geopolitica pan-etniilor. Atât în lucrarea din 1914 (Die Ideen von 1914), cât şi în aceea publicată postum (Die Grossmächte ), el s-a arătat încredinţat că sub impulsurile interne generate din Mittelpunkte trei corpuri rasial etnice urmau să se impună în Europa: Uniunea Latină (sub pecetea vechii Rome), capabilă prin varianta sa ibero-spaniolă să cuprindă şi America Latină, Mitteleuropa, care urma să devină o lume a germanicilor, respectiv Pan-ideea slavă. Ultima, găsea Kjellen, trebuia contracarată de pan-ideea germană prin Drang nach Osten. Cel care v-a apropia şi mai mult teoria spaţiului vital de ideologia nazista va fi Karl Haushofer Conform acestei teorii lui Hauhofer în lupta între state va supravieţui cel mai bine înzestrat, adică acela care va avea cel mai întins teritoriu. Germani trebuie să dispună de un teritoriu îndestulător pentru a supravieţui. El a concluzionat că prin difuziunile culturale (pan-idei pan-gândire) geografia politică lumii s-a configurat sub forma mai multor pan-organisme: Pan-Europa, care spera să devină germană; Eurafrica (bazinul Mediteranean şi nordul Africii), care urma să intre sub controlul Pan-Europei; Pan-Rusia, o citadelă care ocupa imensul spaţiu dintre Elba şi Amur; Pan-Pacific, arie ce urma să fie disputată de Japonia cu puterile coloniale europene şi S.U.A.; Pan-America şi Pan-Islam, zona Orientului Mijlociu. În condiţiile în care Marea Britanie şi S.U.A. dominau prin interese
comune întreaga Emisferă Occidentală, Haushofer s-a arătat convins că, doar o alianţă contrabalansatoare a Germaniei cu Rusia chiar şi Sovietică şi Japonia putea asigura ţării sale supravieţuirea ca mare putere
.
Acum revenind la
Generalplan Ost, după ce i-am stabilit contextul ideatic în care se dezvoltă, acesta reprezintă pentru germani o şansă de a se reabilita în faţa istoriei, după ce fusese înfrîntă în primul război mondial şi acceptase condiţii umilitoare de pace. Planul Ost reprezintă o startegie de recuperare a naţiunilor germanice şi integrarea lor în marea familie a germanilor. Acest lucru nu înseamnă o diminuoare a presiunilor rasiale, ci mai degrabă o nuanţare a poziţiei Germaniei învingătoare faţă de această chestiune, care i-ar fi putut provoca neplăceri în special în planul politicii externe. Liderii nazişti
ajunseseră la concluzia uluitoare că deviza pentru care militau ei şi care reprezenta centrul politicii germane de expansiune
"Volk ohne Raume" (popor fără spaţiu), avea să devină "Raume ohne Volk" (spaţiu fără popor) şi astfel imperiul de 1000 de ani s-ar fi aflat în pericol. Avem de-a face cu o utopie în distopie.
Bibliografie:
1. Adolf Hitler, Mein Kampf, traducere ?, ed electronică;
2. Albert Speer, În umbra lui Hitler, Memorii, trad. Ion Nasatasia şi Şerban Nastasia, 1997, vol I, ed electronică;
Henry D. Picker (n.1912, Wilhelmshaven- d. 1988, Starnber); din 1930 membru al NSDAP, studii de drept absolvite în 1936 la Universitatea Christian-Albrecht din Kiel. În 1951 publică o serie note ce cuprindeau convorbirile pe care le purta Hitler in jurul mesei şi care surprind după unii specialişti destul de bine modul cum gîndea Führe-ul : “Să îi examinăm realizările. Fiul unui mic funcţionar austriac, cu o educaţie precară, un şomer neurotic rătăcitor prin mahalele Vienei, apare în Germania ca un străin şi, în cea mai neagră perioadă a acesteia, declară că poporul german poate, fără ajutor şi împotriva dorinţei învingătorilor lui, nu numai să-şi recapte teritoriile pierdute, dar şi să cucerească Europa. În plus, declară că el va fi acela care va realiza acest miracol. Douăzeci de ani mai târziu a fost atât de aproape de a reuşi încât restul lumii a considerat un miracol faptul că a reuşit să-i reziste.Astfel, dacă vrem să-i descoperim mintea, trebuie să penetrăm dincolo de cortina groasă a evidenţelor superficiale, şi să mergem direct la conversaţiile particulare, "discuţiile în jurul mesei.” , Din introducerea scrisă de către istoricul englez Hugh Trevor-Roper .
Convorbiri în jurul mesei (germană: Hitlers Tischgespräche) reprezintă o colecţie de conversaţii particulare şi declaraţii ale lui Adolf Hitler, făcute de obicei în timpul mesei de prânz cu alţi lideri nazişti. La îndemnul lui Martin Borman, şeful Cancelariei partidului şi secretar personal a lui Hitler, persoană deosebit de influentă în partid, Heinrich Heim s-a apucat să noteze pe un bloc notes ţinut pe genunchi discret discuţiile pe care le purta Hitler; notele au fost dactilografiate de către H. Picker, iar după război acesta şi-a publicat notele sale, în ’51, iar pe cele ale lui Borman le-a publicat separat Francois Genoud. Pentru fiecare memo un original a fost pregătit, din nou acasă revizuite şi corectat.Versiunea finală a unui original a fost pregătit cu două copii carbon (indigo?). Primul a fost semnat şi predat în custodia Bormann. Fiecare copie era însoţită de către o notă secretă şi trimisă soţiei sale pentru a fi păstrată în siguranţă. Gerda Bormann 1945, a luat toată arhiva în Tirolul de Sud. Acolo, un oficial al guvernului italian a luat asupra întregului stoc şi l-a vândut mai târziu la Francois Genoud, Lausanne. Oricum s-au creat multe controverse în jurul acestor note. “Ca să lase posterităţii dovada că el lua întotdeauna deciziile cele mai bune, Hitler adusese, încă de la sfârşitul toamnei lui 1942, stenografi de la Reichstag, legaţi prin jurământ. Aceştia stăteau la masa şedinţelor de Stat-Major şi aveau sarcina să consemneze tot ce se discuta”. Albert Speer, În umbra lui Hitler, Memorii, trad. Ion Nasatasia şi Şerban Nastasia, 1997, vol I, pg. 146 (Albert Speer a fost ministrul al Înarmǎrii şi Producţiei de război pentru al treilea Reich. El şi-a asumat responsabilitatea pentru faptele naziştilor din timpul războiului fiind condamnat la 20 de ani de închisoare în procesul de la Nürmberg)
Asediul Leningradului, sau Blocada Leningradului, a fost o confruntare militara din cel de al Doilea Razboi Mondial, prin care trupele Germane si Finlandeze au incercat cucerirea orasului Leningrad. Asediul a inceput in data de 8 septembrie1941 si s-a incheiat dupa 872 de zile, in 27 ianuarie 1944.
