Democraţia, singura opţiune (numai democraţia?)
(note de lectură)
“În fine, ceea ce interesează este că libertatea progresează”. Aceste cuvinte au fost spuse de către Jean-Francois Revel în primele pagini ale lucrării sale , “Revirimentul democraţiei”[1]. Acest “în fine” explică foarte bine situaţia în care se afla democraţia după căderea sistemului totalitar de tip comunist. Democraţia nu reuşise să se impună datorită virtuţilor sale excepţionale, ea se impusese pentru că reuşise să supravieţuiască războiului. Era singurul combatant pe frontul acesta larg al confruntărilor ideologice care rămăsese în picioare, iar alegerea care s-a făcut nu putea fi alta decît cea logică, trebuia să se aleagă învingătorul, democraţia. Dar ceea ce era remarcabil pentru tabără învingătoare era faptul că această victorie era recunoscută de însăşi liderii ţărilor comuniste[2], dar aceasta învinsese nu pe cale ideologică, ci pe o cale “practică” (să o numim astfel, dacă se poate). Celelalte sisteme politice totalitare fuseseră decredibilizate de către intelectuali, atît ai vestului cît şi ai estului, aşa încît la căderea comunismului Fukuyama[3] a putut vorbi, fără nici o umbră de îndoială, de sfîrşitul tuturor ideologiilor şi de victoria fără drept de tăgadă a democraţiei: “punctual final al evoluţiei ideologice a omenirii şi universalizarea democraţiei liberale occidentale ca formă finală de guvernare umană “[4]-( sbl.n.).
Vîrful de lance, cel care a străpuns pîcla deasă a ideologiei comuniste, era economia de piaţă, prosperitatea, bunăstarea oamenilor. Sistemele comuniste îşi dovediseră ineficienţa economică, erau falimentare, economia nu mai putea pe de-o parte susţine ideologia sistemului, pe de altă parte economia comunistă nu putea ţine pasul cu economia de piaţă, motorul din spatele ideologiei liberale. Apoi sistemul capitalist a fost mult mai seducător, mai strălucitor, pentru “ţările emergente”[5] din lumea a treia, care au ales capitalismul în locul sistemului communist. Concluzia autorului este una clarificatoare:
“Aşa încît democraţia a scăpat nu atît sistemului de autoapărare – (…) – cît datorită neaşteptatei dezagregări a forţelor care-şi propuneau să-l distrugă”[6]
Dar “în fine” este bine că libertatea progresează şi că atunci cînd sistemul comunist a căzut a găsit pe poziţie sistemul democratic[7] şi nu vreun regim autoritarist sau vreun alt tip de regim totalitar. Pentru că libertatea sau “libertăţile” nu sînt captivele sistemelor democratice, ci sînt forme de guvernare, să le spunem autoritare sau diferite de democraţie care nu confiscă decît puterea politică, dar unde autonomia individuală nu este înăbuşită, unde spiritul este liber să se dezvolte, under individual “scapă” puterii politice[8]. Pentru că eronat s-a legat această problemă a libertăţii doar de libertatea de a alege şi a fi ales, pentru că
“ libertatea oamenilor dintr-o ţară nu depinde doar de maniera în care e trasată puterea – votul universal, în speţă; ea depinde în egală măsură de modul în care se exercită această putere, odată preluată”[9]
şi această miopie se datorează comunismului, pentru că noi am ajuns să judecăm democraţia doar ca un sistem opozabil comunismului şi, mai nou, oricărei forme de totalitarism[10]. Pentru libertate contează prea puţin dacă cineva a fost ales în mod democratic (adică prin vot neconstrîns şi secret), dacă acesta după aceea, folosindu-se de prerogativele puterii „poate oprima şi ignora voinţa comună, minţind şi călcînd totul în picioare!”[11]. Libertatea nu este un produs electoral, pentru că „democraţia electorală nu e în chip necesar totuna cu libertatea, dacă nu i se adaugă şi alte garanţii”[12]. Pentru că, spune Revel, politicienii indiferent de orientare politică nu au vocaţia libertăţii[13], cel mai mare coşmar al lor fiind acela în care „ar putea să existe undeva un fragment de spirit uman ce scapă sferei politice de control, colectivului, mulţimii, adică sferei lor; bănuiala asta-i scoate din minţi”[14]. Fiecare politician este un mic tiran. Pentru a combate acest pericol trebuie lărgită autonomia individului, pentru că nu foloseşte la nimic alegerea liberă a conducătorilor, dacă se pierde autonomia societăţii, a individului, dacă societatea civilă este devorată, diversitatea este înnăbuşită[15].
O societate normală este tocmai acea societate în care toate aceste atribute ale individului liber sunt încurajate să se manifeste şi să se dezvolte. Este ceea ce comuniştii includ, în opinia lui Revel, sub deviza <<clişeul liberal>> care reprezintă
“ imaginea societăţii normale (sbl. aut.), legătura normală dintre stat şi societate, chiar atunci cînd acel stat nu este unul democratic (subl.aut.), adică atunci cînd puterea politică nu este aleasă liber”[16].
iar, dacă ar fi stabilim un raport şi să calculăm gradul sau nivelul de libertate într-o societate ar trebui să vedem “numărul de oameni care se simt relative autonomi în cuprinsul ei , ca şi numărul domeniilor de activitate, ori recreere, în care ei pot acţiona din liberă iniţiativă”[17] şi-aş adăuga eu gradul de libertate este dat şi de numărul de activităţi non-lucrative, de acele activităţi care implică în grad mare divertismentul.
În opinia lui Revel, totalitarismul este un sistem anormal, pentru că el nu vizează o anumită „normalitate funcţională şi organică”, comunismul, de exemplu, nu a avut niciodată vreun grad democratic[18], chiar dacă el a fost proclamat campionul democraţiei, în sensul că prin dictatura proletariatului şi lupta de clasă, se atingea maximul de democratizare la care putea aspira o societate. Totalitarismul este patologic[19] şi degenerativ. În totalitarism statul se transformă într-un infirmier pentru individ, care ajunge din cauza ideologiei, propagandei, restrîngerii autonomiei personale, a libertăţilor naturale să se comporte asemenea unui bolnav de alzheimer, care uită treptat lucrurile care-l definesc, care îi creează individualitatea, uită deprinderile şi competenţele civice şi sociale, care-l definesc ca cetăţean liber, pînă ajunge în situaţia în care uitîndu-se în oglindă nu se mai recunoaşte, uită să se hrănească, statul prelîndu-i toate funcţiile sociale[20]. Patologia totalitară reprezintă „suprimarea tuturor libertăţilor în numele democraţiei totale”[21].
În această lumina democraţia reprezintă singura alegere normală în care individul (indivizii) are posibilitatea să-şi exercite libertăţile, adică „acele activităţi a căror iniţiativă e situată dincolo de stat, sau de administraţie, originea ei nefiind, în principal, adaptarea la o decizie de stat sau administrativă”[22]. Aceste libertăţi presupun şi cunoaşterea binelui, dar şi voinţa pe care o are fiecare de a alege binele în cunoştinţă de cauză[23].
Dar această ultimă afirmaţie ne transformă pe toţi cetăţenii liberi în apostoli ai democraţiei şi nimic nu dăunează mai mult democraţiei decît ca cetăţenii să se transforme în apostoli/apologeţi ai democraţiei. Democraţia nu este întruchiparea perfecţiunii, ea este accesibilă oricui şi perfectibilă; democraţia nu este totalitară, nu funcţionează pe principiul totul sau nimic; democraţia nu este uniformizatoare, ea este iubitoare de diversitate şi trebuie să existe nu ca alternativă la totaliatrism, ci ca manifestare a normalităţii.
[1] Jean-Francois Revel, Revirimentul democraţiei, trad. Dan C. Mihăilescu, ed. Humanitas, 1995, pg 14. (lucrarea apare în euforia generală provocată de căderea regimurilor comuniste din europa de est şi revenirea la sistemele politice democratice)
[2] Idem, op. Cit., pg 16
[3] J.-Fr. Revel nu este de acord cu teza susţinută de către Fukuyama: „cred că liberalismul s-a revelat ca fiind cel mai bun sistem politic şi social cunoscut pînă azi şi că toată lumea şi-a dat seama de acest adevăr”, idem, op. cit., pg. 35.
[4] Apud Jean- Francois Revel, Revirimentul Democraţiei, pg. 25-26, Francis Fukuyama, „Sfîrşitul istoriei”, The National interest, nr 16, 1989
[5] Termenul are mai mult o conotaţie economică, iniţial s-a folosit termenul de “piata emergenta” fiind introdus de catre Antoine W. van Agtmael (Banca Mondiala) in anul 1981 in cadrul unei conferinte ce avea loc in Thailanda. Totuşi ca orice concept şi acesta a evoluat, astăzi înţelegîndu-se prin “emergent”, asa cum considera si Ashoka Mody in lucrarea “What is an emerging market?”, se refera la tari cu o volatilitate ridicata si care se afla in tranzitie, confruntandu-se cu modificari de natura economica, politica, sociala si demografica.
[6] Idem, op cit, pg 22
[7] „Cînd discutăm despre apărarea democraţiei, eu cred că cei mai mulţi dintre noi au în vedere apărarea libertăţii. Realizăm astfel că formele şi instituţiile democratăce îşi află sensul lor ultim şi esenţial în păstrarea şi lărgire libertăţii omului”, John H. Hallowell, Temeiul moral al democraţiei, trad. Costică Brădăţan, ed Paideia, Bucucreşti (f.a.)
[8] Este amintit în sprijinul acestei idei sistemul politic din Mexicul erei coloniale, Jean-Francois Revel, Revirimentul democraţiei, pp 35-37
[9] Idem, op. cit, pp 36-37
[10] „ Ceea ce falsifică democraţia în sec XX-lea este, aşadar, obişnuinţa de a gîndi totul prin raportare la totalitarism”, idem, op. cit., pp 38-39
[11] Idem, op. cit. pg. 37
[12] Idem, op cit, pg 45
[13] Excepţie fac cei liberali, în opinia autorului, dar acest lucru nu face decît să întărească o regulă şi am mari rezerve şi faţă de acest lucru pentru că cetăţean cu adevărat liber este doar acela care te votează.
[14] Idem, op. cit , pg 40. Şi Aristotel sublinia că cetăţeanul nu poate exista în afara sferei politice.
[15] Idem, op cit, pp 40-41.
[16] Idem, op cit, pg 40
[17] Idem, op cit, pg 45
[18] Idem, op cit, pg 39
[19] „Esenţa patologicului este totalitarismul”, ide, op cit, pg 42
[20] “Omul tiranic şi statul tiranic nu sunt decît produsele finite ale unei degenerări progressive care începe atunci cînd ambiţia uzurpă domnia raţiunii”, John H. Hallowell, Temeiul moral al democraţiei, pg. 92 .
[21] Jean-Francois Revel, Revirimentul democraţiei, pg 50.
[22] Idem, op cit, pg 48
[23] „Libertatea impune atît cunoaşterea binelui cît şi voinţa de a alege binele odată ce l-ai cunoscut”, John H. Hallowell, Temeiul moral al democraţiei, pg 93.Dar această ultimă afirmaţie ne transformă pe toţi cetăţenii liberi în apostoli ai democraţiei
