sufletul
sufletul este uşor ca o pană de vultur, nu-l simţi în timpul vieţii şi este esenţa eternităţii;
sufletul este uşor ca o pană de vultur, nu-l simţi în timpul vieţii şi este esenţa eternităţii;
care sînt calităţile zăpezii? este rece, este albă şi, în prezenţa căldurii se topeşte, iar cînd este rece şi se aruncă cu sare peste ea se transformă într-un terci insuportabil; dar aşa e în oraş;
este ceva aflat în afara normei, ce nu are nici o legătură cu norma unanim acceptată; însă la un momentdat anomalia poate deveni lege;
opacitatea se referă pe de-o-parte la lipsa de transparenţă, pe de altă parte, la figurat, numeşte o persoană nu prea deschisă la nou; opacitatea ne vorbeşte despre opusul său, opusul ei fiind transparenţa; oglinda este obiectul care reuneşte cele două extreme; pe de-o-parte ai transparenţa, dar este o transparenţă a imaginarului, construită din lumini şi umbre, pe de altă parte avem o opacitate fizică;
am urmărit cîteva momente dintr-un interviu al lui celibidache unde, printre altele, îşi motiva reticenţa sa faţă de înregistrări; argumente: înregistrarea uniformizează performanţa interpretării, muzica riscînd să capete aceeaşi sonoritate pe disc , deoarece 40% din sunete se pierd prin înregistrare, se pierde relaţia vie cu sunetul; cel de-al doilea argument este cel al reprezentării, pentru el discul reprezintă un mormînt, amintind de ceea ce este îngropat acolo, discul este o reprezentare, o formă moartă şi insesibilă la turbulenţele vieţii; muzica pentru el era sistemul său filozofic şi ideologic, pentru că spune, el nu cultivă mediocritatea pentru că aceasta este cultivată de către lume;
este persoana cea mai apropiată ţie, mai apropiată decît fratele; se spune că duşmanul te înjunghie pe la spate , iar prietenul prin faţă; prietenul este cel cu care stai faţă-în-faţă, dezbrăcat de poveştile grozave pe care ţi-ai clădit imaginea publică; prietenul este ceea ce tu ţi-ai dori să fii, dar nu eşti, el reprezintă idealul tău despre tine; dacă acest ideal se modifică şi prietenii vor fi alţii; sau rişti să rămîi fără prieteni;
în fiecare clipă ne dorim cîte ceva, însă împlinirea dorinţei nu ţine decît de soartă şi de noroc;
Grey Press by Dan S, inspired by PressRow. See more Blogger Templates